h1

În sfârşit

februarie 18, 2012

Un album pe care îl aştept de vreo 5 ani. Primul single:

PS: Pentru cei săraci cu duhul care nu înţeleg cum funcţionează din punct de vedere legal embedul de pe YouTube: clipul de mai sus este urcat de Nuclear Blast, care întâmplător deţin drepturile de difuzare. Tot Nuclear Blast, când a pus clipul, a făcut disponibil codul de embed, tocmai pentru ca video-ul să poată fi pus pe alte site-uri. Nu e aşa greu, nu?

h1

Două modele de bussiness

februarie 17, 2012

Ziarul Financiar publică topul băncilor pe 2011. La o primă vedere, pe poza din articol sar în ochi două surprize.

Prima este că deşi BCR este cea mai mare bancă din punctul de vedere al activelor, nu apare în top 10 la profit. Adică activele respective, multe şi valoroase, nu prea produc mare lucru.

Cealaltă surpriză este ING. Care comparată la active cu celelalte bănci este foarte mică, reprezentând doar 20% din BCR. Însă în topul profiturilor, ING e pe locul 4. Ceea ce m-ar pune serios, dar chiar serios pe gânduri în locul austriecilor de la Erste.

Câteva cauze posibile, pe care le-am identificat din interacţiunea cu cele două bănci de până acum:
- BCR e un monstru disfuncţional mult prea birocratizat
- comisioane mai mari la BCR (paradoxal)
- funcţionari comunişti la BCR, oameni tineri şi trainuiţi corespunzător la ING
- serviciu clienţi telefonic aproape non stop la ING, BCR nu ştiu să aibă aşa ceva
- cheltuieli mult mai mari la BCR generate de numărul mare de unităţi (când aţi intrat ultima dată la BCR şi erau mai mult de 3 persoane în bancă?)
- la ING mi-am deschis cont prin telefon şi pe mail, la BCR am fost la 2 sucursale şi tot nu aveam toate actele la mine, aşa că nu mi-am mai deschis
- poate cel mai important: Statul Român deţine aproape jumătate din BCR, pe când din ING nimic

h1

La Guerrilla

februarie 14, 2012

Omul care a a venit la Guerrilla în locul fratelui Vintilă e pur şi simplu nepotrivit. Uşor arogant şi autosuficient pe stilul Mihaiu, nu reuşeşete să-mi comunice nimic. În schimb îmi comunică muzica pe care o pune. Îmi spune să schimb urgent postul.

h1

Mă fac hipster

februarie 13, 2012

h1

Noul Guvern

februarie 10, 2012

Click pe poză:

h1

Din nou ca (b)oile

februarie 8, 2012

Ultima modă pe Facebook este protestul împotriva ACTA. De la celebrii şi mediocrii Robotzi până la ultimul necunoscut, toţi se revoltă pentru că au auzit ei că dacă dau filme sau muzică jos de pe net o să-i dea UPC-ul sau RDS-ul pe mâna poliţiei. Problema nu este protestul în sine, care este un drept constituţional, ci faptul că pe de o parte ACTA este o lege în mare bună şi bine intenţionată, iar pe de altă parte, mai mult de 3 sferturi din “protestatari” nu au citit documentul respectiv şi nu ştiu împotriva a ce se revoltă.
mai departe…

h1

O ţeapă

februarie 7, 2012

Zilele astea au apărut pe stâlpii din Cluj o grămadă de fluturaşi similari celui din poza de mai jos.

Anunţul nu are cum să nu fie real, pentru că toată lumea ştie că o maşină de cusut de firmă care mai e şi germană pe deasupra valorează cât două Passat-uri noi, iar în Germania e bătaie pe ele. Probabil au un program de repatriat toate maşinile de cusut împrăştiate prin Europa.

PS: Datorită punctuaţiei, nu am înţeles prea bine dacă cu maşina pe care o caută domnul respectiv se cos haine sau mărci germane vechi.

h1

PDL in Antalya

februarie 7, 2012

Vazand lista probabila a noului guvern, am senzatia ca PDL este, intocmai ca marile noastre echipe de fotbal, in turneu de pregatire in Antalya. Joaca numai cu rezervele, testeaza tot felul de necunoscuti si incearca tactici dubioase. Asta pentru ca titularii sunt intr-atat de afund in rahat in ochii populatiei, incat ar imputi executivul fie chiar si trecand prin Piata Victoriei.

h1

Preţ de preţ

februarie 7, 2012

Poza de mai jos este făcută la o benzinărie OMV din frumoasa noastră ţară, cu un telefon care nu prea se laudă cu camera foto, mai ales noaptea. Daţi un click pe ea şi apoi reveniţi.

În poză avem un flacon de 3 litri de soluţie de spălat parbrizul pentru iarnă, la minunatul preţ de 35 lei, ceea ce înseamnă 11,67 lei pentru un litru. Ca să vedeţi cam cât cred cei de la OMV că e de valoroasă soluţia lor de spălat parbrizul, aveţi mai jos o listă de lichide ce se pot cumpăra cu banii pe care îi daţi pe 1 L de soluţie, listă din care ultimul articol e cel mai grăitor:

- 2,02 litri de motorină (de la Rompetrol)
- 2,10 litri de benzină (tot de la Rompetrol, nu ştiu alte preţuri)
- 1,46 litri ulei de floarea soarelui
- 0,58 litri de ţuică (la negru)
- 4,86 litri de Pepsi
- 7,50 litri de apă plată / minerală
- 1,91 litri de diluant pentru vopsea
- 9,72 litri de soluţie similară la orice supermarket

h1

Un pic de încredere

ianuarie 31, 2012

Aşa-i că dacă o fată e frumoasă i se iartă toanele şi ieşirile nervoase? Aşa-i că e adorabilă când strigă şi se enervează? Aşa şi cu fata de mai jos.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.