Am urmărit câte ceva din programele de Revelion pe cele mai multe dintre televiziuni (cele care contează). De departe cel mai grotesc spectacol a fost cel oferit de Realitatea, care a constat într-un bairam la un restaurant al “poetului” Mircea Dinescu.
Spectacolul a avut de toate, mâncare în cantitate patologică şi gătită dubios, muzică de mahala cu performeri pe care îi priveam aşteptând să văd care moare primul, replici de un omor grobian şi peste toate, Maia Morgenstern.
Mâncarea era gătită “tradiţional”, adică un animal mare la proţap în care au fost introduse alte animale mai mici, asta fiind nota de rafinament culinar. Le numesc animale, pentru că nu mai ştiu ce erau, dar oricum nu contează. Muzicanţii erau parcă adunaţi din toate mahalalele Bucureştiului, calitatea actului artistic fiind în consecinţă. Vârsta tuturor artiştilor adunată dădea un număr respectabil, probabil cu 4 cifre, iar numărul total de dinţi al cântăreţilor era mai mic decât numărul de dinţi al Nadiei. Şi Nadia are 2 ani.
Peste toate, m-a fermecat prezenţa Doamnei Maia Morgenstern. Cu dânsa am o relaţie cu totul specială. De fiecare dată când o văd sau o aud, stârneşte în mine un uragan de sentimente şi porniri de care nu mă credeam capabil până am cunoscut-o. Îmi trezeşte o ură viscerală presărată cu porniri violente greu de stăpânit. Dar la Dânsa am să revin într-un alt post. Vă las doar cu un cântec sensibil şi plăcut urechii, aşa cum îi şade bine unei doamne. De la secunda 28.
