Archive for the ‘Media’ Category

h1

Deja vu

decembrie 13, 2011

În poza de mai jos este Petre Geambaşu, care nu ştiu cine este, dar vorbeşte într-un ziar despre ceva oameni ce sar de la balcoane. Poza am pus-o aici pentru că omul îmi aminteşte de cineva, dar nu-mi dau seama exact de cine.

h1

Reciprocitate

octombrie 10, 2011

Sunt sigur că toate televiziunile de ştiri americane au avut ca primă ştire moartea lui Teo Peter, aşa cum acum toate cele româneşti vuiesc că un amărât a luat-o în freză de la prietenii poliţiştilor din Giurgiu.

h1

Secret, dar să ştie toată lumea

septembrie 21, 2011

Citynews pot fi şi amuzanţi, dacă vor. Începeţi cu ultima propoziţie, cea din chenar, iar apoi aflaţi din articol numele complete ale celor 4 personaje implicate. Primul care descoperă numele are de la mine un iPhone 6. Modelul pe verde. (Click pe poză)

h1

Românii are talent

februarie 20, 2011

Principalul merit al emisiunii este că a scos (sper că definitiv) din grilă megasuccesul Dansez pentru tine, care era o monstruozitate de falsitate şi ipocrizie.

Show-ul este peste medie, însă mă deranjează profund o treabă. Când oamenii au copiat formatul, au copiat chiar tot. Şi caracterele prezentatorilor şi juraţilor şi gesturile şi atitudinea. Să-i luăm pe rând.

2 măscărici care ar trebui să fie super simpatici şi care au rolul de prezentatori, dar care nu au o utilitate prea mare.

Omul bun din juriu, care nu spune nimic urât şi care i-ar lăsa pe toţi să meargă mai departe.

Femeia din juriu, pusă pe post de păpuşă, care nu are păreri, mai strecoară pe ici colo câte o platitudine.

Macho-ul juriului, care dă verdicte, întotdeauna are ultimul cuvânt şi este omul rău, desfiinţând concurenţii la orice abatere.

Exemplu.

h1

Meserii murdare

februarie 18, 2011

Cat de jos trebuie sa ajungi in cariera sa comentezi wrestling la tv? Adica sa te entuziasmezi pentru niste figuri despre care toata lumea stie ca sunt trucate? Oare respectivii stiu ca sunt cu mult mai falsi decat Banica Junior si Andreea Marin la un loc?

h1

Reclama corectă politic

ianuarie 5, 2011

E foarte simpatică reclama la Vodafone cu 2 băieţi care au venit acasă de la Miss Travesty şi se bucură împreună de iarnă.

h1

Juriul groazei

noiembrie 13, 2010

Eu sunt cel mai mare fan Dansez pentru tine şi cel mai mare fan Bănică. Am mai zis.

Azi am prins câteva secvenţe în reluare. De data asta m-a frapat alcătuirea juriului. Probabil e acelaşi, dar nu l-am văzut până azi. E făcut din:
- un generator de platitudini care are singura calitate aceea e că nu e român
- un moş fără nicio părere
- un băiat frumos (aici oftează fetele) care vorbeşte cât o fată (aici oftează băieţii, din alt motiv)
- femeia aia ce cânta cu Bănică la revelion banii, banii, banii
- moartea în vacanţă

Peste toţi e suveran Bănică, cel mai amuzant şi mai spiritual din lume.

Şi am descoperit un nou lucru distractiv la emisiune. Să încerc să ghicesc cine este vedeta din fiecare cuplu. Nu prea mi-a ieşit.

h1

Discovery

noiembrie 13, 2010

Aseară pe la 10, în timp ce îmi luam prânzul, mă uitam la promo-urile de pe Discovery. Discovery e canalul ăla unde sunt prezentate ultimele descoperiri ale ştiinţei, cele mai noi tehnologii şi multe alte lucruri care te lasă cu gura căscată, mirându-te de ce au mai inventat oamenii. Am văzut promouri la:

- un fan de-a lui Steve Irwin, care ne arată (cel puţin până-l părăseşte norocul) cum se luptă el cu crocodilii prin Australia.
- doi oameni care vor să facă pe turiştii pierduţi. Mai exact, pe turiştii pierduţi care nu au mobil şi nici rude să-i caute.
- un tip care nu ştiu ce treaba are cu nişte bande de băieţi frustraţi.
- unul care se ceartă cu muncitori pe şantiere.

Nu pot decât să remarc cât de utile sunt toate emisiunile respective. Sau vine vreo apocalipsă şi o ştiu doar cei de la Discovery?

h1

Din nou reclame

aprilie 22, 2010

Tocmai am văzut o reclamă la o cremă Nivea care te face să nu mai îmbătrâneşti, sau ceva de genul. Ce mi s-a părut interesant este faptul că respectiva unsoare conţine “proteine de caşmir” şi “lapte de mango”.

Din câte ţineam eu minte, caşmirul e fie un tip de lână, fie o regiune din India, nefiind recunoscut ca sursă de proteine, iar mango este un fruct, nu un animal ce creşte pe lângă casa omului şi ne dă lapte. Dar poate mă înşel totuşi.

h1

Amatori

aprilie 15, 2010

Aseară s-a desfăşurat prima semifinală din Cupa României, CFR-Dinamo. Azi se desfăşoară cea de-a doua, între Braşov şi Vaslui. Mai jos aveţi primele 14 titluri de pe site-ul Prosport. Al 15-lea este primul articol despre vreunul din cele două meciuri.

Steaua a adus un Bănel mai tehnic!
Campioni la… perle! Vezi ce prostii au debitat oamenii din fotbalul românesc!
300 EUR garantat – Turneul USOOP 3 exclusiv pentru clienţii români
Două talente de la “grădiniţa” din Giuleşti, evacuate de la Pro Rapid!
Legendele te provoacă la un fotbal!
Intră Zapata cu Rapid!
Lucescu jr, în Ghencea!
Gigi Becali recunoaşte că a dat şpagă la comisii!
Ofertat de WBA! Vezi ce coleg surpriză din Liga 1 ar putea avea Tamaş!
Cine rupe echilibrul? Ando sau Stoichiţă?
Gauracs, pe bară până-n vară
Becali: “Iancu mi-a propus blat!”
Singura anchetă oficială! ALEGE JUCĂTORUL ETAPEI: Kapetanos, Păun sau Mureşan!
VIDEO| Fotbal din altă lume: Barcelona – Deportivo 3-0

Pe de altă parte, pe Onlinesport, din primele 10 articole, 8 se referă la Cupa României. Pe GSP, din primele 10 articole, 3 se referă la Cupa României. De aici deducem care sunt amatori şi care sunt ancoraţi în realitate.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.