Blog ingineresc

Ziarul Financiar publică topul băncilor pe 2011. La o primă vedere, pe poza din articol sar în ochi două surprize.

Prima este că deşi BCR este cea mai mare bancă din punctul de vedere al activelor, nu apare în top 10 la profit. Adică activele respective, multe şi valoroase, nu prea produc mare lucru.

Cealaltă surpriză este ING. Care comparată la active cu celelalte bănci este foarte mică, reprezentând doar 20% din BCR. Însă în topul profiturilor, ING e pe locul 4. Ceea ce m-ar pune serios, dar chiar serios pe gânduri în locul austriecilor de la Erste.

Câteva cauze posibile, pe care le-am identificat din interacţiunea cu cele două bănci de până acum:
- BCR e un monstru disfuncţional mult prea birocratizat
- comisioane mai mari la BCR (paradoxal)
- funcţionari comunişti la BCR, oameni tineri şi trainuiţi corespunzător la ING
- serviciu clienţi telefonic aproape non stop la ING, BCR nu ştiu să aibă aşa ceva
- cheltuieli mult mai mari la BCR generate de numărul mare de unităţi (când aţi intrat ultima dată la BCR şi erau mai mult de 3 persoane în bancă?)
- la ING mi-am deschis cont prin telefon şi pe mail, la BCR am fost la 2 sucursale şi tot nu aveam toate actele la mine, aşa că nu mi-am mai deschis
- poate cel mai important: Statul Român deţine aproape jumătate din BCR, pe când din ING nimic

Poza de mai jos este făcută la o benzinărie OMV din frumoasa noastră ţară, cu un telefon care nu prea se laudă cu camera foto, mai ales noaptea. Daţi un click pe ea şi apoi reveniţi.

În poză avem un flacon de 3 litri de soluţie de spălat parbrizul pentru iarnă, la minunatul preţ de 35 lei, ceea ce înseamnă 11,67 lei pentru un litru. Ca să vedeţi cam cât cred cei de la OMV că e de valoroasă soluţia lor de spălat parbrizul, aveţi mai jos o listă de lichide ce se pot cumpăra cu banii pe care îi daţi pe 1 L de soluţie, listă din care ultimul articol e cel mai grăitor:

- 2,02 litri de motorină (de la Rompetrol)
- 2,10 litri de benzină (tot de la Rompetrol, nu ştiu alte preţuri)
- 1,46 litri ulei de floarea soarelui
- 0,58 litri de ţuică (la negru)
- 4,86 litri de Pepsi
- 7,50 litri de apă plată / minerală
- 1,91 litri de diluant pentru vopsea
- 9,72 litri de soluţie similară la orice supermarket

Vine sezonul 2012 al crizei, ceea ce este oarecum bine. Îmi doresc să dispară aşa:

1. Bursele

Bursele sunt nişte adunături de femei isterico-panicarde numite brokeri. Flatulează un si-i-ou, scad acţiunile cu 3%, crapă un fondator de cancer, mai scad cu 3%. Sunt nişte “pieţe” speculative fără vreun suport real, care din păcate determină valoarea companiilor. Astfel, apar companii (în special de IT) care nu produc nimic, dar au valoarea teoretică de milioane de miliarde, iar firme cu tradiţie de ceva zeci de ani care au profit consistent an de an nu valorează mai nimic pentru că femeile isterice văd acţiunile lor ca fiind neatractive.

2. Tranzacţiile teoretice

Toată lumea vinde. Bani, energie, aur, liste de datornici, ipoteci, etc. Însă vânzările au loc virtual, nimeni nu ia tone de aur să le mute dintr-un loc în celălalt şi nimeni nu-şi aduce acasă cisterne de petrol. Toate au loc pe hârtie, astfel că între furnizor şi utilizatorul final sunt mai mulţi intermediari. Urmările acestor tranzacţii teoretice sunt previzibile: creşteri de preţuri, fluctuaţii de curs valutar fără suport în economie, sau falimentul, atunci când lista de datornici sau de ipoteci pe care ai cumpărat-o nu mai are nicio valoare (remember 2008-2009 ?).

3. Creditele de consum

Ideea din spatele unui credit este să ai acces la nişte bani pentru a putea dezvolta ceva. Acel ceva ar urma ca în viitor să genereze venituri prin care să returnezi creditul. Creditele pentru plasme, frigidere sau maşini (în cazul persoanelor fizice) nu se încadrează în niciun fel aici. Sunt nişte aberaţii apărute din lăcomia băncilor, în goana după dobânzi şi comisioane. Astfel, singurele credite sustenabile sunt cele pentru dezvoltare, pentru că duc la creştere economică reală.

Toţi cei implicaţi în activităţile de mai sus nu sunt utili societăţii. Ei desfăşoară nişte activităţi care nu produc nimic, iar în acelaşi timp consumă. Per total, sunt nişte paraziţi, producând doar pierderi. Dispariţia lor nu ar putea face decât bine.

Se pare că şi rakeţii legali, adică firmele de recuperare debite, au suflet. În spiritul sărbătorilor pascale, am primit o reducere la pretinsa datorie pe care aş avea-o la un furnizor idiot de telecomunicaţii:

Ieri Franţa şi Germania ne-au dat un şut elegant în fund. Cititorul neavizat ar putea crede că fraţii francofoni şi germanofoni sunt profund preocupaţi de situaţia din ţara noastră privind corupţia şi justiţia. Realitatea este însă că pe ei îi doare drept în … (nu ştiu cum să zic să evit cuvântul “cur”). Scrisoarea de ieri e doar o dulce răzbunare politică. Acum au probabil aceeaşi satisfacţie pe care am avut şi noi când le-am tras-o. Să ne amintim puţin.
mai departe…

În vară am avut inspirata decizie de a schimba banca cu care lucrez. Am plecat de la Banca Transilvania şi am ajuns, în urma uneii analize inginereşti elaborate, la ING.
mai departe…

Citesc despre o campanie mondială de falimentare a băncilor, care vrea ca la 7 decembrie cât mai mulţi oameni să-şi scoată banii din bănci, în scopul falimentării sistemului bancar malefic care conduce lumea (moarte evreilor şi masonilor!). Purtătorul de cuvânt al acestei campanii este, cum altfel, un fost fotbalist.

Ce nu s-au gândit iniţiatorii mişcării este că prin intermediul Facebook nu vor strânge suficienţi oameni ca să fie semnfiicativi. Dar trecem peste asta şi presupunem că le iese mişcarea şi falimenteaza o bancă. Cine va fi mai afectat în cazul ăsta, bancherii care închid prăvălia şi stau liniştiţi acasă sau clienţii băncii care n-au apucat să-şi retragă banii şi au rămas fără ei?

În principiu pentru că sunt comunişti. Că funcţionează după nişte norme rigide şi nu se adaptează deloc la realităţile pieţei.

Se plâng că asigurările Casco sunt păguboase, că daunele sunt mari şi nu au bani de plătit. Însă ei fac evaluarea maşinilor după nişte cataloage de preţuri care erau aproximativ acelaşi şi acum 2 ani, când preţurile de pe piaţă erau total diferite. Aşa că a devenit mult mai rentabil să-ţi arunci maşina în râpă şi să iei banii de la asigurator, decât să o vinzi.

Măresc tarifele RCA în fiecare an, dar algoritmul de calcul este total defectuos. La maşinile pe firmă, nu se ia în considerare faptul că firma e de curierat sau cabinet stomatologic. Nu se ţine deloc cont de numărul de km făcuţi anual, aşa că se plăteşte la fel pentru 10000 sau 50000 de km pe an, pe când riscul de accident e de 5 ori mai mare. Nu iau deloc în calcul istoria şoferului, neexistând încă o bază comună de date cu accidentele.

Se pare că singura strategie a tuturor asiguratorilor este întârzierea plăţilor până la exasperarea clientului sau primirea de ameninţări.