Hai noroc Mariane
mai 17, 2010Pe lângă faptul că viaţa bate filmul, mai nou viaţa bate şi teatrul şi literatura şi orice altă artă. Pentru că mai rar mi-a fost dat să întâlnesc un personaj mai lovit de soartă decât Marian Iancu, personalitate ale cărei valenţe tragice eclipsează caricaturi gen Hamlet sau Romeo şu Julieta.
Marian Iancu se plânge. Şi o face obsesiv şi profesionist. Nu cred că am auzit vreo declaraţie a lui Jabba în care să nu se tânguie pe vreo temă, în care să fie mulţumit de ceva. Dacă a pierdut l-au furat arbitrii, dacă a câştigat n-a jucat bine echipa. Dacă arbitrul care e delegat la meciul Timişoarei e român, e clar cumpărat de adversari, dacă e străin clar că va ţine cu adversarii. Dacă meciul e programat sâmbăta, de ce nu e pus duminica, iar dacă e pus duminica, de ce nu sâmbăta. Omul are talentul natural de a privi orice într-o lumină tragică.
Dacă ar fi trăit acum 2500 de ani, Marian Iancu ar fi fost pomenit alături de Sofocle sau Euripide, astăzi nu e decât o simplă bocitoare şi e din ce în ce mai plictisitor.
Mie imi pare ca un CTP al fotbalului. Cel putin CTP-ul original pare ca are logica.
Dacă CTP e “crucişătorul”, Marian e un fel de tanc, dar pufos.