h1

Nu mai merge

februarie 28, 2009

Realitatea continuă să evolueze mai rapid decât strategiile şi inteligenţa producătorilor de maşini. În plină criză a vânzărilor, citeam că Seat lansează Ibiza Black Edition, adică o Ibiza neagră cu ceva plastice în plus. Total greşit.

Nu trebuie să ai super studii economice (ajung şi cele tehnice) ca să ştii că standardizarea duce la scăderea costurilor. Europenii însă n-au înţeles asta. Tot mai multe modele, tot mai multe opţiuni, tot mai multe ediţii speciale, ediţii limitate şi alte aberaţii. Cine a înţeles adevăratul mers al lucrurilor? Japonezii. Ei au mult mai puţine modele, majoritatea având două nivele de echipare. Asta înseamnă producţie de serie, ceea ce înseamnă costuri mai reduse pe maşină. Rezultatele se văd prin faptul că Toyota a fost cel mai mare producător modial în ultimii ani.

De exemplu, dacă vrei Passat, ai nu mai puţin de 6 nivele de echipare şi câteva pagini de opţionale. Ca şi comparaţie, la Honda Accord ai 2, iar la Toyota Avensis 3. Asta are implicaţii şi asupra termenelor de livrare, care la maşinile europene sunt în jurul a 2-3 luni, iar la japoneze de ordinul săptămânilor.

O altă problemă pe care nu o înţeleg europenii este numărul de modele. La autoturisme, VW are Fox, Polo, Cross Polo, Golf, Golf Plus, Touran, Passat, Sharan, Tiguan, Touareg, Phaeton, Beetle, Jetta, Scirocco, Eos şi Passat CC. Adică 16 modele. Toyota are 11, iar Honda 9. Renault a scos acum un SUV. Cine vrea Renault, nu îşi cumpără SUV, ci cumpără Megane pentru că e ieftin şi consumă puţin. O grămadă de bani se duc pe cercetare şi dezvoltare, bani care fac maşinile mai scumpe şi necompetitive.

În loc să facă zeci de modele cu sute de opţionale, producătorii europeni ar face bine să se reorienteze. Să facă 5 modele, să le facă bine, cu 2-3 nivele de echipare, ieftine şi cu termene de livrare mici. În mod incredibil, cel mai aproape de acest model e… Dacia.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

Gravatar
WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.