
Cine sunt copiii emo?
februarie 10, 2009Copiii emo sunt cei care nu au stat la coadă pe vremea lui Ceauşescu pentru că nu erau născuţi, nu au simţit criza (aia reală) de la începutul anilor 90 pentru că erau prea mici, nu s-au zbătut în viaţă pentru că de bine de rău au avut cam ce le-a trebuit. Copiii ăştia, neavând probleme reale, au trebuit să-şi creeze unele false. Aşa a apărut depresia. Iar când depresia a devenit cool, au apărut copiii emo.
Să explicăm mai întâi depresia. Ca boală este suficient tratată în cărţile doftorilor, aşa că nu insist. Depresia gen emo, fără cauză, nu este o boală, este un trend. Deşi condiţiile lor de viaţă sunt ok, unii reuşesc totuşi să fie deprimaţi. Motivele sunt din cele mai diverse, cam toate stupide. De exemplu: Dacă îl părăseşte iubita, un băiat emo plânge, se taie, stă în întuneric sau se sinucide. Un tânăr normal bea, înjură, este trist o perioadă, după care trece mai departe. Când depresia e la modă, adolescenţii caută mereu motive să fie deprimaţi. Dacă are prietenă, bani şi un cerc de prieteni emo, el va fi deprimat că e prea frig, că e prea cald, că plouă, că e senin, că e luni, că e sâmbătă, etc. Toate motive unul şi unul.
Stilul emo: Negru=bine. Păr negru, cu breton în ochi pentru că lumea asta de căcat şi aşa nu merită văzută. Haine negre, pentru că sunt deprimaţi. Unghiile negre, nu ştiu de ce. Bijuterii negre.
Muzica emo: Există trupe emo care cântă bine de genul My Chemical Romance. Există însă trupe emo care sunt mediocre dar au succes mare doar pentru că sunt emo. Mă gândesc de exemplu la Tokyo Hotel (solistul de la ei ei solist sau solistă?).
Tratamentul emo: S-ar putea încerca şedinţele la un psiholog, discuţiile şi înţelegerea cauzelor care îl fac pe tânăr să fie emo. Există însă metode mult mai rapide şi mai productive, de genul activităţilor pe şantier sau al muncilor agricole. După o zi de scos cartofi, tânărul emo nu se va mai tăia pentru că nu îi va mai intra lama în pielea tăbăcită, nu va mai plânge pentru că nu va mai avea apă în organism de la soare şi nu va mai sta în întuneric pentru că nu-şi va mai putea spăla noroiul de pe mâini.
Postat in Social |
foarte tare
) misto point of view, mi-a placut mai ales prima parte
sunt un emo foaete intunecat si va pwp ccu sangele din mine
Nu ai de unde sa stii tu ce e in viata unui emo. Sunt si pusti de 13 ani care se dau mari ca ei sunt emo, desi au o viata perfecta. DAAR sunt si emo care au probleme. Eu de exemplu nu am ales sa fiu emo. Pur si simplu viata pe care am trait-o. Si problemele din copilarie. Eu nu aveam jucarii, eu ma jucam cu pietrele si noroiul. Stiu ce inseamna saracia… am avut o viata grea inca de la 4 ani. Sunt multe lucruri…dar nu are rost sa le dezvalui aici. Dar am sa sp pe scurt. Parintii mei sunt despartiti. Imi urasc tatal pt ca din cauza lui am aceasta viata. Era aloolist si ma batea si ma arunca in gradina noaptea (aveam 5 ani). Mama m-a lasat si s-a dus sa munceasca in strainatate. A vazut cat de greu era. Am stat cu bunicii, dupa care m-am dus 3 ani la o familie straina. Apoi m-am intors din nou la bunici. In prezent sunt la o familie si ma simt atat de rau aici. Vreau sa plec…sper sa pot reusi. Deci nu toti sunt asa cum ei sp u
care vrea sa mai vb id de mess bunny.hell
sa nu facem greseala pe care o face fiecare generatie de a trata mult prea critic si badjocoritor tinerii din urmatoarea fara macar a incerca sa le inteleaga motivatiile -totu are o cauzalitate…e usor sa condamni si sa critici…iar daca lumea inainteaza catre superficialitate si lipsa de valori fondate, este pentru ca noi, generatiile “trecute”:) am lasat-o sa evolueze asa.sa ne intelegem mai bine pe noi insine ca sa-i intelegem pe ceilalti. De exemplu, ce eram noi, fostii rockeri decat negativistii, rebelii generatiei noastre, cum sunt si emmo acum?
Emo sunt o minoritate nesemnificativă, o modă care va dispărea peste 5-10 ani.
Poate o minoritate:)eu zic ca semnifica ceva.Analizata de aproape ea poate ne spune ceva despre lumea in care traim…poate o criza, sau poate o suprasaturatie de ceva?
Eu una cred ca tinerii ca ei se incarca prea mult cu tot ceea ce lipseste majoritatii generatiei lor…poate sensibilitate?in overdose..
Sau fiţe.
…….fuck this stupid life…….~#@#@$love KiDd:X:x!!!#@##@#$#%$^%&*&**)(*^%$ (>_<) {/_\}
Yeah. Fuck it!
Nu stiu ce eram “fostii rockeri”, dar stiu ce suntem acuma actualii rockeri (care nu mai suntem fosti:)). Suntem bine, mersi.
Vazui ceva filmulet cu un manelist care isi da cu un copac pasta ochi. Exact aceeasi treaba, selectia naturala.
Si pe vremea adolescentei mele se purta negru, daca erai roacker sau ascultai Depeche (mie imi plac teribil Depeche Mode, da’ mi se caraghioso-amuzant sa asculti numai Depeche Mode). Negru ii bun ca merge oricand si nu se vad petele de bere sau vin.
Treaba cu emo…majoritatea adolescentilor se considera neintelesi, la fel ma simteam si eu uneori, doar ca nu mi se parea deloc o solutie sa stau in ceva colt intunecat, in perioada cea mai frumoasa a vietii. De obicei toate chestiunile de felul acesta se relaxeaza cand incepi primul job, cel mai tarziu cand incepi sa platesti prima rata.
Despre auto-mutilare, probabil ca e selectia naturala
Da, dar tu nu erai cool. Pe când ei sunt.
Eram, da nu mai is. Amu is la job
emo e superrrrrrrrrr
Superrrrrrr boring
Mă, tu vezi-ţi de Cipru tău şi lasă deprimaţii în amarul lor. La propriu.
nu sunt de acord cu cele spuse mai sus,stilul emo e cool
Aşa-i, ai dreptate. Şi eu m-am răzgândit între timp.
Da, e chintesenta trendurilor. Tochitura universului.
ba va mai bateti mult joc de noi?
da
Da, dar nu chiar azi, ca is prins.
no coment …
auziti lasa-ti voi copiii emo in pace ,eu nu sunt emo ci rock dar imi place mult stilul emo .nu trebuie judecat nimeni dupa infatisarea sa .
Imi plac emo,am fost si eu una d-re ei dar…imi plac prin stilul de a se imbraca insa urasc stilul lor de viata,spre ex au fost ft multe sit cind ma simteam si eo singura,chiar si purtam breton pe oki ca sa nu vad lumea aceasta asa oribila xd,vedeam lumea in alb-negru si nu stiam ce inseamna zimbete,de citeva ori m-am taiat pe vene xd…..cind imi amintesc de trecut bufnesk in ris si ma gindesc ma’ kiar proasta mai eram)))….acum ma distrez,sunt o domnisoara care stie sa zimbeasca,sa se distreze,sunt total multumita parintilor ca mi-au dat viata pt ca viata e cu adevarat ceva frumos!!!Bucurati-va de viata si dati in p*la pe cei care urasc lumea si viata…faca ce vor,viata de emo intodeauna se terminacu sinucideri,makar noi sa avem un happy EnD xd xd
@nIq, zi te rog ca glumesti. Purtai breton pe ce? Oki? Ce ii aia? Bufnesk in ras cand citesc ce ai comentat acilea, orice ar insemna.
mesaj catre emo
Viata e distractie si chef indiferent ca ai rate de platit sau ca nu iti convine cercul de oameni in care traesti pe parcurs toate s schimba
si eu am trecut prin multe greutati si tot nu am devenit emo “parul nu puteam sa mil cresc sa imi stea in ochi ca sunt chel” trebe pur si simplu sa iti formezi lumea ta in culorile dorite de tine nu in monocromia emo